Taxa radio-tv in Germania


Taxa radio-tv (Rudfunkbeitrag) este obligatorie in Germania. Din ea se finanteaza televiziunile si statiile radio publice. Regula nu este insa aceea ca fiecare cetatean sau rezident sa plateasca aceasta taxa ci aceea ca pentru fiecare locuinta sa fie platita o astfel de taxa.
Daca se sta in chirie si proprietarul plateste aceasta taxa, chiriasul nu va mai trebui sa o plateasca din nou insa va trebui sa anunte organismul care se ocupa de colectarea ei despre aceasta situatie. Organismul care se ocupa de coletarea ei se numeste ARD ZDF Deutschaldradio Beitragsservice.

Cat este taxa radio-tv in Germania si de cand se plateste
Incepand cu aprilie 2015, taxa radio-tv este de 17,50 de euro pe luna.  Daca in trecut era diferentiata dupa numarul de televizoare din locuinta, acum nu mai conteaza numarul de receptoare. 
Aceasta se plateste din momentul in care se face Anmeldung, adica de cand se inscrie domiciliul la Oficiul pentru evidenta populatiei.
Daca ARD ZDF constata ca pentru o anumita locuinta nu se plateste taxa va trimite un formular cu scopul inregistrarii acesteia pentru taxa radio-tv. Sunt insa situatii in care acest formular nu este trimis dar acest lucru nu il scuteste pe proprietar sau pe chirias de plata taxei pentru ca are obligatia de a informa organismul despre faptul ca nu e inregistrat pentru plata taxei radio-tv. 

Ce se intampla daca nu este platita taxa radio-tv
Indiferent de motivul pentru care nu e platita taxa radio-tv, aceasta poate fi insotita de penalitati, iar cel care trebuia sa o plateasca si nu a facut-o, poate fi executat silit, dupa neplati repetate. 
Sunt insa anumite categorii de persoane, cum ar fi cele care primesc ajutor social sau au un handicap, pentru care se acorda reduceri la plata acestei taxe sau sunt pur si simplu scutite de la plata ei. 
 

02 Noiembrie, 2019